Feciorul meu îmi scrie foarte rar.
Ce-i drept, mi-a scris de Paști o scrisorică:
la mine se gândește iar și iar
și dragă-i sunt ca totdeauna, cică.
De când nu ne-am văzut e aproape-un an.
Mă duc la gară, vremea să-mi mai treacă
privind la trenuri, plină de alean
când spre Berlin – acolo-i dânsul – pleacă.
Și mi-am luat bilet cândva și eu
decât pe-aci s-ajung la el, spre seară.
Dar m-am întors pe urmă la ghișeu
iar ei biletul mi-l răscumpărară.
De-un an, feciorul meu e logodit.
Vrea să-mi trimită și-o fotografie
O pernă, dar de nuntă-am pregătit
Mă vor chema cumva la cununie?.
L-o fi iubind ea cu adevărat?
Și perna o să-i placă ei anume?
Ce singură mă simt câte o dat’
Or exista și fii duioși pe lume?.
Frumos era când locuia la mine!
Acum dânsul o să se însoare..
Zac trează noaptea și ascult cum vine
câte un tren.. El, mai tușește oare?.
Păstrez într-un dulap niște ghetuțe
El a crescut.. Stau singură aici.
Neliniștea nu poate să mă cruțe.
Of, dac-ar fi copiii pururi mici.
Sensul versurilor
O mamă își exprimă dorul față de fiul ei plecat departe și își face griji cu privire la viitorul lui și la relația lor. Ea reflectă asupra trecerii timpului și asupra faptului că fiul ei nu mai este copil.