Decât să încerci să-i explici cuiva ceea ce simți,
Mai bine îl faci să simtă ceea ce spui.
Pericolul într-un joc copilăresc
M-aș întreba: oare merită?
De ce tot ce-i firesc răspunsuri simple evită?
Și aș răspunde dacă aș ști cum, și te-aș lămuri.
Însă oricum nemulțumirea-ți este evidentă…
Căci nu pot să te oblig, nu ți-am cerut nimic
Doar o părere sinceră
Poate de-aia încrederii nu îi dau mâna liberă
Căci ochii de viperă i-am citit;
Din cei apropiați mai toți m-au ciupit,
Am ciulit urechile
Căci pe buzele lor am văzut tatuat șarpele.
Ce rost are să îi mai iert?
Mi se spune că sunt rece
Cât de răceală-s fiert.
Și cer, nu-i mai văd nicăieri
Tovarășii de azi nu sunt cei de ieri
Iar figurile din jur îți taie pofta să mai speri
Ce rost are ca mâine mâinile de mizerie să le speli
Când și apa e murdară?
Când împrejurimile vor doar să pară
Totuși sunt pierdut pe dinăuntru
Te întreb: cum aș putea să mă regăsesc afară?
Deși unele nu fac decât să doară,
Întrebările sunt multe
Când noi ne măcinăm printre părerile mărunte.
Dar gândindu-mă mai bine, dacă n-ar fi ele, poate
Ne-am pierde printre altele mai rele..
Încerc întâi de toate pe mine să mă iert
Încetez să mai caut ce credeam că e perfect
Și dintre atâtea amintiri o să aleg doar ce-i frumos
O să-ncerc măcar o dată să nu văd totul pe dos
Încerc întâi de toate pe mine să mă iert
Încetez ca să mai caut ce credeam că e perfect
Și dintr-atâtea amintiri o să aleg doar ce-i frumos
O să-ncerc măcar o dată să nu văd totul pe dos.
Încep și dau înapoi ce am primit
Căci fiecare cuvânt așternut
A fost darul de a fi tăcut.
Atins din nou de răni ce mi-au trecut,
Așa că împrăștii fiecare trăsătură a măștii
Ce-o port glumind, de fapt izbind, în tot ce-a fost fragil
Căci eu nu mint. Adun bucăți de sticlă ce-nțeapă-n palme,
Eu încă le mai simt
Căci le-am strivit mărunt și acum pe foaie le întind.
Și tâmpla-i grea căci mâna mea
Abia conturează cerul cu o singură stea
Ce numai ochii mei îi aprindea.
Copil ciudat cu zâmbet rar,
Privești amar
Spre chipuri calde
Ce nasc amici imaginari
La fel de singuri,
La fel de tari,
Cu inimi ce topesc ghețari.
Nu suntem altceva decât copii ciudați
Ce vor să stea strâns îmbrățișați.
Nu suntem altceva decât copii ciudați
Ce vor să stea strâns îmbrățișați.
Încerc întâi de toate pe mine să mă iert
Încetez să mai caut ce credeam că e perfect
Și dintre atâtea amintiri o să aleg doar ce-i frumos
O să-ncerc măcar o dată să nu văd totul pe dos
Încerc întâi de toate pe mine să mă iert
Încetez ca să mai caut ce credeam că e perfect
Și dintr-atâtea amintiri o să aleg doar ce-i frumos
O să-ncerc măcar o dată să nu văd totul pe dos.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iertării de sine și a acceptării imperfecțiunilor. Vorbește despre dezamăgirile suferite din partea celor apropiați și despre căutarea unui sens într-o lume plină de păreri mărunte, îndemnând la o perspectivă mai pozitivă asupra trecutului.