Lasă ploaia să spele tot ce a fost urât între noi,
Acum doar amintiri ne mai țin legați pe amândoi.
Tu ai plecat, iar altcineva ți-a vindecat durerea,
Eu rămân în umbră, în suflet se așterne tăcerea.
Te-am iubit, așa cum n-am iubit vreodată,
Dar greșelile noastre ne-au aruncat deodată.
Am încercat să repar, să-ți arăt că-mi pasă,
Însă timpul nu așteaptă, și dragostea se lasă.
Și deși ești departe, în brațele altcuiva,
Eu te port în suflet, chiar și așa.
Lasă ploaia să cadă, să spele tot ce a fost urât,
Speranța mea rămâne, chiar dacă visul e pierdut.
Și deși ești departe, în brațele altcuiva,
Eu te port în suflet, chiar și așa.
Lasă ploaia să cadă, să spele tot ce a fost urât,
Speranța mea rămâne, chiar dacă visul e pierdut.
Sper că într-o zi, vei înțelege cât te-am prețuit,
Că cu fiecare lacrimă, numele tău l-am rostit.
Lasă ploaia să spele dorul meu ce-i tot mai mut,
Rămâi fericită, chiar dacă eu rămân pierdut.
Dar eu continui să sper, în liniștea nopții târzii,
Că undeva, cândva, noi doi ne vom regăsi.
Ploaia își cântă melodia, durerea mi-o ascund,
Cu fiecare strop, te simt din ce în ce mai profund.
Și deși ești departe, în brațele altcuiva,
Eu te port în suflet, chiar și așa.
Lasă ploaia să cadă, să spele tot ce a fost urât,
Speranța mea rămâne, chiar dacă visul e pierdut.
Și deși ești departe, în brațele altcuiva,
Eu te port în suflet, chiar și așa.
Lasă ploaia să cadă, să spele tot ce a fost urât,
Speranța mea rămâne, chiar dacă visul e pierdut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri și dorul profund față de persoana iubită, care acum este cu altcineva. Naratorul își găsește un refugiu în ploaie, sperând că aceasta va spăla amintirile dureroase, dar păstrează vie speranța unei eventuale reîntâlniri.