Între noi tăcerea e mai grea decât cuvântul,
Nopți nedormite, umbre ce își calcă jurământul.
Inima mea bate, dar se pierde într-un ecou,
Ritmul ei încețoșat strigă numele tău.
În fiecare vers, regăsesc un regret,
O poveste ruptă, care nu are sfârșit concret.
Tu erai lumină, eu prizonier în noapte,
Căutam scăparea, dar mă rătăceam în fapte.
Tu ai fost focul, eu am fost cenușa,
În fiecare clipă, inima mea te căuta.
Un puzzle sfărâmat, fără margini să-l unesc,
Te iubesc în tăcere, dar în vis mă rătăcesc.
Tu ai fost focul, eu am fost cenușa,
În fiecare clipă, inima mea te căuta.
Un puzzle sfărâmat, fără margini să-l unesc,
Te iubesc în tăcere, dar în vis mă rătăcesc.
Pașii tăi sunt urme ce mă dor ca un cuțit,
Îmi taie sufletul, pe drumul ce l-ai părăsit.
Mă întorc la tine, doar prin nopți nedeslușite,
Căutând răspunsuri în tăceri nesfârșite.
Când râdeai, eram ca soarele-n amurg,
Acum rămân doar umbre, ce în suflet se scurg.
Te-ai dus, dar ești aici, ca o fantomă ce dansează,
Prin amintiri ce dor, prin inima ce vibrează.
Tu ai fost focul, eu am fost cenușa,
În fiecare clipă, inima mea te căuta.
Un puzzle sfărâmat, fără margini să-l unesc,
Te iubesc în tăcere, dar în vis mă rătăcesc.
Tu ai fost focul, eu am fost cenușa,
În fiecare clipă, inima mea te căuta.
Un puzzle sfărâmat, fără margini să-l unesc,
Te iubesc în tăcere, dar în vis mă rătăcesc.
Poate timpul vindecă, dar rămân cicatrici,
Tu erai totul, acum suntem doar doi străini aici.
Dacă viața-i un film, finalul nu-l găsesc,
Scriu povestea iubirii noastre, dar doar eu o mai citesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul se simte pierdut și încearcă să găsească sens într-o relație destrămată, comparând-o cu un puzzle imposibil de reasamblat.
