Inimă, nu fii de piatră
Că doar tu n-ai fost lăsată
Să vezi dorul cum mă poartă
Frunza-n vânt.
Inimă, nu fii haină
C-ai și tu un pic de vină
Dacă n-am o zi senină
Pe pământ.
Inimă cu ochi ca mura
Și ca trandafirul gura,
Nu-mi da dragostea de-a dura
Că-i păcat.
Inimă nu fii de gheață,
Fără zâmbet cald pe față
Fără cântec, fără viață,
Doar oftat.
Doar de dragul tău
Răul mi-e mai rău,
Râsul mi-e mai rar,
Amarul mai amar.
Și tot suspinând ca omul,
O să mă usuc ca pomul
Ce-și dă frunzele
Pe două lacrimi.
Inimă cu ochi de stele
Eu ți-am dat visele mele,
Tu le-ai ars ca pe surcele
Într-o zi.
Inimă, nu fii de piatră
Pentru că-n a vieții roată
O să-ți umble dorul odată
Cam năuc.
Inimă de piatră seacă,
Dorul vine, dorul pleacă,
Eu te las, inimă acră
Și mă duc.
Doar de dragul tău
Răul mi-e mai rău,
Râsul mi-e mai rar,
Amarul mai amar.
Și tot suspinând ca omul,
O să mă usuc ca pomul
Ce-și dă frunzele
Pe două lacrimi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei persoane care se simte rănită de insensibilitatea cuiva drag, personificată ca o inimă de piatră. Persoana suferă din cauza acestei insensibilități, simțind că viața și bucuria se sting încetul cu încetul.