1. Inimă nu fi de piatră,
că doar tu n-ai fost lăsată
să vezi dorul cum mă poartă
frunza-n vânt.
2. Inimă nu fi haină
c-ai și tu un pic de vină
dacă n-am o zi senină
pe pământ.
3. Inimă cu ochi ca mura
și ca trandafirul gura
nu-mi da dragostea de-a dura
ca-i păcat.
4. Inimă nu fi de gheață,
fără zâmbet cald pe față
fără cântec, fără viață
dar oftat.
R: Doar de dragul tău
răul mi-e mai rău
râsul mi-e mai rar
amarul mai amar.
Și tot suspinând ca omul
o să mă usuc ca pomul
ce-și dă frunzele
pe două lacrimi.
Inimă cu ochi de stele
eu ți-am dat visele mele
tu le-ai ars ca pe surcele
într-o zi.
Inimă-mi găsesc eu calea
chiar de schimb de-a lungu-i valea
îmi alung din suflet jalea
orice-ar fi.
Inimă nu fi de piatră
pentru că-n a vieții roată
o să-ți umble dorul odată
ca năuc.
Inimă de piatră seacă
dorul vine, dorul pleacă
eu te las inimă acră
și mă duc.
R: Doar de dragul tău
răul mi-e mai rău
râsul mi-e mai rar
amarul mai amar.
Și tot suspinând ca omul
o să mă usuc ca pomul
ce-și dă frunzele
pe două lacrimi.
La la lai lala..
str. 1, 2, 3, 4.
R: x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei persoane care suferă din dragoste, simțind că inima persoanei iubite este insensibilă la suferința sa. Vorbitorul își exprimă hotărârea de a depăși această durere și de a-și găsi propriul drum, chiar dacă asta înseamnă să se despartă de persoana iubită.