Atâtea drumuri fără călători vor fi de-aci-nainte,
și-atâtea cărări de nimeni căutate.
Paraginite și uitate le-or afla
urmașii, socotindu-le frumoase,
precum și noi găseam în tinerețe
drumuri uitate, vechi,
cu iarba moale adiind a mentă
pe care
porneam cândva-n amurg și-nserare,
în vremea când ne-nchipuiam că n-aveam nici o țintă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a drumurilor neparcurse, sugerând că viitorul va aduce noi căi uitate, la fel cum trecutul ne-a oferit experiențe similare. Este o meditație asupra nostalgiei și a percepției schimbătoare a valorii lucrurilor în timp.