Plecai cu coasa-n spinare
La cosit în lunca mare
Văzui mândra pe colnic
Cu opregul cu cinic
Bate vântu’ leagănă
Carpa mândrei galbenă.
Mândra mea cu ochi căprui
Spune-mi dorul unde-l ții
În toarta cercelului
În piatra inelului
În licărul ochilor
În roșeța buzelor.
Mândra mea floare de munte
Eu ca tine nu văd multe
Nici în față nici în dos
Nici la mersu-așa frumos
Hai la Godinești la târg
Să-ți cumpăr mărgean la gât.
Pentru mândra mea frumoasă
Îmi pierdui ziua de coasă
Pentru mândra ca o floare
Lăsai coasa-n drum la soare
Apucai peste răsoare
Făcui ziua sărbătoare
Fie-ar dracu mândra mea
Diseară mă duc la ea
Oboist cui oi putea
Sensul versurilor
Un bărbat își exprimă admirația profundă față de o fată de la țară, comparând-o cu o floare de munte. El este atât de fermecat încât își abandonează munca pentru a petrece timp cu ea și a-i oferi daruri.