Câteodată sufletul mi-a fost trist – poate mai trist
ca un copac fără coaja sa bună
alb așezat în soare
să fie scândură trainică;
poate mai trist
ca scrisoarea soldatului
mort în tranșeia în care
visa rândurile ajunse târziu.
Tu ai venit spunându-mi:
Sufletul meu nu este trist niciodată,
uneori este apă limpede, uneori
un cântec ce de-abia se aude.
Câteodată sufletul mi-a fost trist – al tău
l-a chemat. De-atunci aud mereu
pădurea din tine strigându-mă
și arătându-mi potecile înverzite.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de tristețe și melancolie, comparând sufletul cu elemente ale naturii și cu experiențe dureroase. Întâlnirea cu o altă persoană aduce o rază de speranță și o reconectare cu natura interioară, oferind alinare și un nou sens.