Pedro Salinas – Iartă-Mă Că Te Caut

Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preţ în tine,
şi să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauţi
bunul de preţ;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,
aşa cum de vreau,
de-abia atingând pământul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuţi.
Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința de a descoperi și scoate la iveală frumusețea interioară a unei persoane, asemenea unui scafandru care caută comori în adâncuri. Vorbitorul își cere iertare pentru eventuala durere provocată în acest proces, dar speră ca, prin dragoste, să contribuie la transformarea și evoluția persoanei iubite.

Lasă un comentariu