Pegas feat Exo Si Sorana – Timpul Înapoi

Pegas:
Am început să te înțeleg și să te apreciez mai mult
Am încercat și până-acum din răsputeri, dar n-am putut
Am început să te cunosc și am văzut ceva în tine
Am început să te iubesc, și sentimentul se menține
Am început să mă gândesc și nu mai pot să te mint
Doar la tine mă gândesc și nu mai pot să mă distrug
Chiar dacă foarte rar se-ntâmplă să te alint
Nu contează unde ești, eu lângă mine o să te simt
Tre’ să alerg zi de zi să-ți ofer un trai decent
Tre’ să mă feresc cât pot, să nu dau ochii cu-n agent
Tre’ să știu bine ce fac, aici în jungla de ciment
Asta-i felul meu de a fi, și de el sunt dependent
Ma accepți așa cum sunt, și sunt recunoscător
Și când am avut nevoie, mi-ai oferit ajutor
Am făcut multe și multe, și-am ieșit învingător
Acuma sunt pe patul de spital, în 5 min mor
Acum te părăsesc, dar voi rămâne luptător
Și să știi că voi rămâne același tată iubitor
Și să-i spui lu’ ăla mic să nu fie încrezător
Să n-ajungă ca mine, și el pe stradă infractor
Simt că nu mai pot, simt cum se stinge lumina
Mă uit plângând spre tine, și știu, cade cortina
În clipa asta sufletu’ meu țipă de durere
Încerc să-ți zic adio, dar am rămas fără putere.

>>refren:<<
eXo și Sorana:
Aș vrea să dau timpul înapoi
Să mă întâlnesc din nou cu voi
Să vă strâng tare în brațe
Tu nu știi, tu nu știi cât îmi lipsiți.

Pegas:
Am rămas prins în voiaje, eu într-o lume, tu în alta
Și sper cât pot de mult să ne reîntâlnească moartea
Știu că nu sunt singur, măcar tu o să mă plângi
Cu lacrimi în ochi, poza mea la piept o strângi
Că m-au prins, ce să fac, am vrut să fac pentru tine.
De acum am rămas doar eu, și gloanțele din mine
Asta e tot ce mi-a rămas, singura mea amintire
Chipul tău cum se uită cu milă, în spital la mine
O să am grijă de voi, de tine și de ăla micu’
Îmi pare rău că niciodată nu o să pot să îi explic
Și-a rămas așa confuz, și nu a înțeles nimic
, , Auzi, de ce n-apare tata, mama, atunci când îl strig?
Ești nevoită să îi dai tot felul de explicații
Că încă nu-nțelege el cum e cu decedații
Când râzi, râd cu tine, când suferi nu mai pot
Când încerc să ajung la tine, cineva îmi spune STOP
Simt că înnebunesc când văd că nu îți merge bine
Și mă strigi cu disperare, , unde ești? hai lângă mine! ”
Crede-mă că-aș vrea, dar nu pot să ajung
Că drumul dintre vii și morți, e foarte lung
Regret atât de mult, că nu sunt lângă ăla mic
Că azi e ziua lui, și la mulți ani nu pot să-i zic
Aștept ziua-n care toți o să ne reîntâlnim
Și să știți că niciodată nu o să ne mai despărțim.

>>refren:<<
eXo și Sorana:
Aș vrea să dau timpul înapoi
Să mă întâlnesc din nou cu voi
Să vă strâng tare în brațe
Tu nu știi, tu nu știi cât îmi lipsiți

Sensul versurilor

Un infractor pe patul de moarte regretă alegerile făcute și timpul pierdut departe de familie. Își exprimă dorința de a da timpul înapoi pentru a fi alături de cei dragi, mai ales de copilul său.

Lasă un comentariu