Sunt douăzeci de ani de trăit
Și douăzeci de vieți de încercat
Cine își va asuma răspunderea
Mai sunt douăzeci de ani de trăit
Tot ce pot spera, să mă alătur
Călătoriei, acestui show bolnav
Și ei țin frâiele
pentru că noi, marionetele
Noi trebuie să vedem
Dincolo de aparențe
Sunt douăzeci de ani de trăit
Credincioșii și josnicii
Cel mai bun început
Inimă frântă, piatră
Sunt douăzeci de ani de trăit
Confuzii și irositii
Cel mai prost început
La mila lor, telefonul
Și ei țin frâiele
Noi suntem niște falși profeți
Dar în tine cred
Pentru că tu ești adevărul, nu eu
Sunt douăzeci de ani de trăit
Vremurile bune pe care le știu
Dar totul va trece
Și se va sfârși prea repede, să știi
Sunt douăzeci de ani de trăit
Și mulți prieteni, sper
Deși unii pot fi de încredere
Alții pot fi înșelători
Acesta e sfârșitul și acesta e începutul
Acesta-i întregul și aceasta e parte din el
Acesta-i înaltul și aceasta e inima lui
Aceasta e cale lungă, și aceasta e cea scurtă
Acesta e maximul și acesta-i testul din el
Aceasta e îndoiala, îndoiala și încrederea în ea
Aceasta-i imaginea și acesta e zumzetul ei
Acesta e darul și acesta e blestemul lui
Tu ești adevărul, nu eu
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a experiențelor vieții, oscilând între speranță și deziluzie. Vorbește despre căutarea adevărului într-o lume plină de aparențe și despre relațiile interumane, marcate de încredere și trădare.