Cenușa.
Potirul inimii e gol
Și-n creier, doar un singur glas:
E stins magnificul pârjol,
Ce ți-a rămas? Ce mi-a rămas?.
Un zâmbet rece și pierdut
Și întrebări fără răspuns:
De ce nu ești ca la-nceput?
Ce ți-am ascuns? Ce mi-ai ascuns?.
Cenușa ultimei văpăi
În care ne-am împărtășit
Mai strigă încă ochii tăi
Nu crede că ne-am despărțit….
Din câte taine-am împărțit
Și-n câte vise am zburat,
Doar un pustiu necontenit?
Eu ce-am uitat? Tu ce-ai uitat?.
Din câte flăcări ne-au topit,
Din cate zile, goi și puri,
Am răsărit și-am asfințit,
Pe ce să jur? Pe ce să juri?.
Din câte stele-au răsărit
Și-n inimi au făcut popas,
Din tot ce-n tine am iubit,
Ce mi-a ramas? Ce ți-a rămas?.
Tristețea frunzelor din vânt
Și-a valurilor cenușii
Întreabă sufletul meu frânt:
De ce nu vii? De ce nu vii?.
Pavel Coruț
(„Sămânța de lumină”, 2012)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și tristețea după o relație pierdută. Vorbitorul reflectă asupra amintirilor și se întreabă ce a mai rămas din iubirea împărtășită, simțind un gol interior și dorința de a reînvia trecutul.