Paul Sava – Moartea Unui Înger

Moartea unui înger.
Un înger alb și blând
și mut de preacerească-nțelepciune,
se nimeri printre ereți și corbi
și uli și ghionoi,
tot regnul aripat, și niște pupeze.
Care, privindu-l cu ochi strâmbi,
făcură cerc în jurul lui întâi,
apoi, apropiindu-se tot croncănind,
își arătau disprețul:
-Ce așchimodie! Nici pasăre nici om!
-Ce, alea-s aripi?
-Doar atât că-s albe,
îngâimă o gâscă dolofană.
-Albul nu-i culoare! răspunde pupăza.
Uitați-vă la mine, dacă vreți culori!
și se-nfoia.
-Sau la mine! zise negrul corb
de pizmă vânăt, cum lucesc
ca săbiile din cel mai fin oțel!
-Eu, dac-aș fi ca el
s-arăt, mai calea-valea,
se-nfipse-un cuc.
Dar nu vedeți că nici nu cântă?
El stă că mutu-n strană,
în timp ce eu… vă cuc.
Și nu mai conteneau cu vorbe multe,
pe care îngerul uitase să le-asculte
cu ochiul mut și de tăcere greu,
din care luneca spre ei, de milă,
o lacrimă de Dumnezeu.
-Și pe deasupra, ne și batjocorește!
Nu vedeți cum șade nemișcat,
provocator,
de parc-ar fi un vânător?
îi asmuți o ceată de ereți.
Îngerul
îi mai auzi
ca prin vis,
când, îndârjiți,
cu ghiarele,
cu clonții,
cu ascuțite ciocuri,
l-au ucis.
Maiori, 6 august 1988.
Paul Sava-LACRIMI USCATE