Paul Sava – Ariciul și Vulpea

Ariciul și vulpea.
Un arici
cu ochii mici,
țepi având ca toți aricii,
le purta pe spate-mpunse
cum stau acele ascunse
din pernițele bunicii.
Când, ieșind el din tufiș,
se-ntâlni în luminiș
cu o vulpe cam flămândă
ce stătea de mult la pândă.
Zise ea cu glas mieros:.
– „Dă-mi și mie-un ac să cos,
că mi s-a cam rupt cojoaca
– iartă-mi vorbe proastele –
de mi se văd coastele.”.
– „Vrei un ac? Cunosc eu joaca,
-zise-ariciul
măscăriciul –
știu eu pielea ta ce-ți poate;
și-adevărul drept eu spunu-l:
de ți-aș da un ac, doar unul,
tu m-ai jumuli de toate”.
– „Mă gândești de rău degeaba,
unul singur îmi ajunge!”
și dădu să puie l***.
– „Nu m-atinge că te-mpunge!.”
Înfoiat, ariciul tot
a fugit ca de secure.
Și-a rămas vulpea-n pădure
tot lingându-se pe bot.