Prieten drag,
Ne cunoaștem de-o viață.
De ani și ani
Lângă mine te știu.
Mi-ai dat mereu
Cu-n surâs, o povată
Și-n ceasul greu
Mi-ai fost sprijinul viu.
Prieten drag
Ce-mi aperi drumul în tăcere
M-ai însoțit la fericire și durere.
Te chem din nou
Stând cu gândul de vorbă,
La ceas târziu
Să mă ierți dacă-ți scriu.
Îți amintești?
Ne întrebam adeseori
Ce e iubirea?
Tu m-ascultai
Și-ți ascultam la rândul meu
Destăinuirea.
Iubirea, da, e doar un vis îndepărtat
Prea îndepărtat
Un vis frumos, chiar prea frumos
Să poată fi adevărat.
Prieten drag,
Iubirea nu-i așa departe,
De ani și ani
Tăcerea noastră ne desparte.
Dar dacă tu crezi și acum că iubirea
E un simplu vis
Să mă ierți că ți-am scris.
Sensul versurilor
O rememorare nostalgică a unei prietenii profunde, marcată de întrebări despre iubire și de o distanțare cauzată de tăcere. Naratorul își cere iertare prietenului pentru că a reamintit aceste gânduri, mai ales dacă prietenul încă vede iubirea ca pe un simplu vis.