Pocaitii – Trecutul

Poca:
Noi vorbim aici de trecuturi
Mai apropiate sau mai îndepărtate
Mai mult sau mai puțin pătate
Noi credem căci trecutul odată vindecat
Trebuie uitat
Important este că avem un viitor
Care trebuie descoperit trăind prezentul
Și mai ales descoperind lumina
Care odată intrată în viața ta
O va schimba.
Jo:
Anul 1988: Tata beat
Mama nu știa ce să mai facă
Să ne fie mai bine un pic
Amintirile copilăriei mele
Sunt atât de sumbre
Încât mi-e greu să le pun pe rime
Să le scot din umbre
Aud vocea frățiorului meu mai mic
Care dă ultimul strigat de disperare
După care moare
Călcat de propriul tata în picioare
Avea doar un anișor
Și ochii i se închideau ușor
Sub privirile neputincioase ale mamei
Căci casa mea era în valea plângerilor
Yo, crescând mai mare un pic începusem
Să am adevărate conflicte familiale
Eram lovit cu sete barbară
Pe mama o bătea până aproape să moară
Strigam după ajutor
Mi-era greu, simțeam că mor
Până când m-am hotărât să plec de-acasă
Într-o dimineață, în zori
Aveam doar șapte ani
Când mi-am luat viața în propriile mâini
Viața mea nu se deosebea prea mult
De cea a unor câini
Dar Dumnezeu a pus
Punct și de la capăt! Punct și de la capăt!
El m-a înfiat dându-mi o nouă viață
Un nou început, o speranță.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //.
Dany:
Fericirea mea cineva o luase
Și o aruncase departe, undeva
În inima mea focul era stins
Dar nimeni nu știa asta
Căci viața, cu un zâmbet fals,
Mi-a furat speranța
Mi-a oferit fericiri de o clipă
Dar în schimb mi-a cerut chitanța
În loc de încurajări primeam palme
În loc de îmbrățișări vedeam umbre
Libertatea mea se limita
Într-o cameră mucegăită, rece, umedă
Orice lucru mic, orice gând bun
Îl obțineam prin trudă
Iar toți la care mă așteptam să mă iubească
Încercau să mă distrugă
Inima mea prea mică, sufletul meu prea rece
Chinuri, dureri, dar cu toate astea
Încă speram că vor trece
Atunci mi-am ridicat vocea către ceruri
Și am spus: „Doamne, răspunde-mi,
Arată-mi un semn dacă ești acolo sus!”
Nu știam ce se întâmplă, dar în sufletul meu
Ceva a început să se înmoaie
Pacea, iubirea, liniștea mi-au umplut inima
Iar atunci în odaie
Pentru prima oară în viața mea
Am văzut lumina, lumina care
Mi-a dat speranța, mi-a dat putere
Și mi-a luat toată vina.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //.
Poca:
Universul e ud
De lacrimile care se scurg
De picături de ploaie
Tornade amețitoare
Dezlănțuite în sufletele noastre
Care sunt atât de chinuite
De trecuturile noastre
Care le credeam de mult pierdute
Devin viitoarele căderi
În eventualele clasificări
Făcute de oameni ca mine și ca tine
Ale căror trecut nimeni nu-l știe
Nu știu dacă înțelegi, ceea ce vreau să spun este că
Decât să vorbim de trecuturile altora pe la spate,
Ar fi mai bine să ne strângem în brațe
Să ne salutăm din suflet cu pace
Să trăim în dragoste frățească
Așa cum părintele nostru ne învață
Fie că port doar haine largi
Iar tu doar haine clasice îmbraci
Sunt fiul tău, primește-mă ca atare
Căci dincolo de haine
Am un suflet care mă doare
Oare când o să înțelegi că trecutul moare
Atunci când venim la Isus să ne cărăm iertare
Oare când o să înțelegi
Că nu avem dreptul să ne judecăm
Atâta timp cât Dumnezeu ne face o chemare
Doamne, schimbă-ne inima la fiecare
Și lasă peste noi un duh de împăcare
Adu vremuri de înviorare
Vremuri De Înviorare!.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //x3
Restul lăsăm în spate

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre depășirea traumelor din trecut prin credință și iertare. Subliniază importanța de a lăsa în urmă durerile și de a primi o nouă viață prin divinitate, concentrându-se pe prezent și viitor.

Lasă un comentariu