Am trimis o caravană
de la mine către tine,
nu că vreau să-ți dau de veste
că sunt singur și mă sperii.
Dar simțeam că nu ți-e bine,
efiindu-mi mie bine
și un ultim strop de apă
ți-am trimis cu dromaderii.
Adormisem și deodată
m-a trezit ceva urgent,
era marea în furtună,
povestind iubirea noastră.
Și m-am speriat că, poate,
pe aici, prin Orient,
ți-ar putea intra vapoare
și cămile pe fereastră.
Ți-am trimis o caravană
să te apere de toate,
și de setea din pustiuri
și de-amenințarea ciumii.
Să te-ntoarcă lângă mine,
peste buzele-nsetate,
tu, plecato în pustiuri,
de la începutul lumii.
Ți-am trimis o caravană,
să nu pier și să nu pieri,
uită-te atent la mine,
mângâie-mi cocoașa groasă.
Am îmbătrânit, sunt astăzi
unul dintre dromaderi,
m-am trimis pe mine însumi
să te poți întoarce-acasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și sacrificiul suprem al unui îndrăgostit. El trimite o caravană, simbol al protecției și al resurselor, către persoana iubită aflată departe, într-un loc arid și periculos. În final, se dezvăluie că el însuși s-a transformat într-un dromader, parte a caravanei, pentru a o aduce înapoi acasă.