Mă dusei s-ascult în luncă
Lăutarii cum mai cântă,
Cum cântă viorile
Ca privighetorile.
Și țambalul cântă, cântă
De răsună-ntreaga luncă
Și cu glasul lui de strune
Parcă tuturor le-ar spune.
Iar un fluieraș de soc
Cântă și el cu mult foc,
Cântă doine, cântă sârbe
Toate fetele s-asculte.
Uite, cobza nu lipsește,
Cântă și ea voinicește,
Cântă, cântă, nu se lasă,
De nimica nu-i mai pasă.
Tare supărat e basul
Că i-a cam răgușit glasul,
Dar îi zice-așa cum poate:
Când mai tare, când în șoapte.
Așa lăutarii cântă
La hora mare din luncă,
Joacă, joacă fetele,
Flutură opregile,
Fete și flăcăi în joc
Învârtesc sârba pe loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică la o horă în luncă, unde lăutarii cântă cu pasiune, iar fetele și flăcăii dansează cu bucurie. Este o celebrare a muzicii, dansului și a tradițiilor populare românești.