Polina Manoilă – Visul Mariei Lătărețu

Într-o zi pe la chindie
Te-a luat somnul, Marie,
Maria când se trezea
Visul Anei îl spunea:
– Ană, ce urât visai,
Că la Tică mă mutai,
În grădina părăsită
Unde păsări nu mai cântă,
Unde păsări nu mai cântă
Și toată lumea-i tăcută.
Atunci Ana ce-i spunea:
– Stai acas’, nu mai pleca,
Că ți-e sănătatea rea,
Stai, Mio, nu mai pleca!
– Ană, vin’ la Mia-ncoa,
Vino și fă-mi valiza,
Fie ploaie, fie vânt,
La Moldova tot mă duc!
Și cu lacrimi îmi zicea
– Merg că m-așteaptă lumea!.
Înainte de-a pleca
Prin toată casa umbla,
Pe pereți că se uita,
Prin toată casa privea,
Parcă inima-i spunea
Că-napoi nu mai venea,
Degeaba Ana-i spunea,
Pe Maria n-o oprea,
Rămas bun Maria-și lua
Și la gară ea pleca.
În trenul care mergea
Tot mai rău ea se simțea
Și-n ziua de miercurea
Mari dureri de cap o lua,
În mașină se urca
Și la Românești pleca,
Ea pe scenă se urca
Multe cântece cânta,
Publicul o-ncuraja,
Testamentul și-l lăsa.
Publicul o tot chema,
Maria le mulțumea:
„Vă las cântecele mele
Să vă petreceți cu ele!”.
Plecăciune le făcea,
Pe scenă se prăbușea
Ea sufletul că-și dădea,
Toată lumea o plângea:
„De ce pleci, Maria mea?
Stai cu noi și nu pleca!”.
Plânge-o, Gorjule, și tu
Că ea vestit te făcu,
O plâng, Gorjule, și eu
Și-o port în cântecul meu!