Foaie verde de-o cucută,
Mă uitai pe vale-n luncă,
Văzui lunca-mbobocită
Și pe mândra primenită
Și trăsei un hăulit
Să vie unde-am vorbit.
Bate vântul luncile
Se leagănă florile,
Mă leagăn și eu cu ele
De dorul mândruței mele,
Mă legănai și-adormii
Și mândra nu mai veni.
Mă trezii în miez de noapte
Că plângeau florile toate
Că le-am rupt vârfurile
Și le-am luat miroasele,
Păcatul mândrii să-i fie
Că ea n-a voit să vie,
Că mândra dacă venea
Niciun necaz nu era.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și așteptarea dezamăgită a unui tânăr. El își așteaptă iubita într-un cadru natural idilic, dar ea nu mai vine, lăsându-l pradă tristeții și regretului.