Suflă vântul tare
Și mi-aduce-n cale
Flori de primăvară,
Și de tămâioară,
Ghiocei și brebenei
Și mult dor de ochii tăi,
Lăcrămioară, lămâiță
Și mult dor de-a ta guriță,
Poți să-mi aduci flori cu carul
Dacă nu-mi alini amarul.
Bate vânt uscat
La neicuța-n prag,
Arde inima
Cu dragostea mea,
Suflă, vântule, spre Gorj
La neicuț-al meu frumos
De l-oi găsi singurel
Spune-i că mi-e dor de el,
Iar de-o fi cu cineva
Să bați să-i dărâmi casa.
Suflă vânt ușor
Și mi-aduce dor,
Suflă prin grădină
Dragostea mi-alină,
Bate vântul, bate vântul
De se leagănă pământul,
Se leagănă ca iarba
Când intră cosașii-n ea,
Să te bată și pe tine
Că nu te gândești la mine.
Refren:
Bată-te, neicuță, bată
Dragostea mea zbuciumată
Că de când te-am cunoscut
N-am odihnă-n așternut.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei pentru iubitul ei, accentuat de simboluri ale naturii precum vântul și florile. Ea oscilează între tandrețe și reproș, reflectând o dragoste zbuciumată și o lipsă de odihnă sufletească.