Verde, verde, solz de pește,
Primăvara când sosește,
Toată lumea veselește,
Neica de plug se gătește
S-aud mândra boi căind
Și cuculețul cântând,
Ploaia-n codru răpăind,
Nu mai beau, nu mai mănânc.
Verde, verde, bob năut,
Ia dă-mi, Doamne, nu-mi da mult
Că nu-ți cer bani împrumut,
Cer noroc și sănătate
C-atuncea-s bogat de toate
Și dă-mi zile să trăiesc
Viața să mi-o chibzuiesc,
Copilașii să mi-i cresc,
Să-i mărit și să-i însor,
Să văd fericirea lor
Și-apoi, Doamne, pot să mor!
Verde, verde, trei smicele,
Și-am avut și eu într-o vreme
Un puișor la plăcere,
L-am avut, l-am sărutat
De la mână mi-a scăpat,
S-a dus puiul de la mine
Tuturor le pare bine,
Numai mie-mi pare rău
C-a fost puișorul meu.
Pe neica de-l am acuma
Nu l-aș da pe toată lumea,
Căci cu lumea nu vorbesc,
Dar cu neica mă iubesc,
Căci cu lumea n-am ce face,
Dar cu neica fac ce-mi place.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă bucuria primăverii și a vieții, dorința de noroc și sănătate, dar și dragostea pentru persoana iubită. Versurile reflectă o perspectivă asupra importanței familiei și a relațiilor personale.