Mă faceți să și râd, cât sunt de trist,
Când din infernul minții voastre iese
Stupidul zvon că mi-ar fi dor de ea,
Din nu știu ce meschine interese.
Dar ea n-are nici aur, nici averi,
Nici nu semnează-n dreptul vreunei sume,
Ea este numai spirit și prăpăd,
Cea mai săracă fată de pe lume.
Ea are stil și-n felul de-a-mpleti
Și hachițe, și haruri, femeiește,
Ea are Dumnezeu și remușcări,
Ea, propriu-zis, există și iubește.
Ce aș putea, iubind-o, să câștig,
Decât acces la ceruri și la dramă?
Ea nu e manechin de niciun fel
Și nici marionetă de reclamă.
Mă faceți să și râd, atât cât plâng,
Și vă declar, în ultima erată,
Că, și în nebunia ei de azi,
Ea e profundă și adevărată.
Sunt profitor, un profitor abject!
De restul lumii voastre mă desparte
Într-adevăr, meschinul interes
Că fără ea, sunt condamnat la moarte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și neconvențională, în ciuda percepțiilor negative ale celor din jur. Naratorul respinge zvonurile și subliniază valoarea spirituală și emoțională a persoanei iubite, afirmând că viața fără ea ar fi o condamnare.