Negru Vodă și-a lui ceată,
Toți voinici cu fruntea lată,
Și cu ghioage groase, drepte
Și cu plete lungi pe spate,
Suie creasta munților,
Munților, cărunților,
Și trecând peste hotare
Voinicilor strigă tare:
Alelei, voinicii mei,
Mândri puisori de zmei,
Ia vedeți cele câmpii
Smălțate cu iasomii,
De dușmani ce sunt cuprinse
Și de flăcări ce-s incinse.
Acolo-s ai voștri frați,
Toți voinici ca brazii-nalți.
Ascultați suspinul lor,
Jalea și-a lor aprig dor.
Ghioagele vi le-apucați,
Arcele vi le-ncordați,
Foc în dușmănime dați,
Și din țară-i alungați,
Și din țară-i alungați,
Și pe frați de ei scăpați.
Ostașii cum auzeau,
Ghioagele și le-apucau,
În dușmani se năpusteau,
Ca pe-o pleavă-i vânturau.
Pe câmpii cu iasomie,
Când stă soarele-n chindie,
Ca frați buni se-mbrățișau,
Și țara o stăpâneau.
Sensul versurilor
Balada prezintă figura legendară a lui Negru Vodă și chemarea sa către oșteni de a lupta pentru eliberarea fraților și a patriei de sub asuprirea dușmanilor. Este un imn al curajului, frăției și patriotismului.