Măi omule necăjit, mă
Ia spune-mi ce vrei să-ți cânt, măi
Măi omule mânios, mă
Ce să-ți cânt și ție voios?
De te doare de ți-e greu, ascultă cântecu’ meu, ascultă cântecul meu, mă.
Că nu-i om în lumea mare
Să nu aibă supărare
Și nu-i om în lumea toată
Să nu plângă câteodată
La necaz și supărare trebuie minte și răbdare, trebuie minte și răbdare.
La omul cel norocos, mă
Totu-i bine și frumos, mă
La omul cel cu noroc, mă
Fierbe oala fără foc, mă
Da’ eu pe foc lemne pun
Nici măcar nu iese fum
Ce să-ți zic, ce să-ți mai spun mă.
Când plânge inima-n tine
La dușmani le pare bine
Bate Doamne omul rău, mă
Cum împarte daru’ rău, măi
La capăt cu zurgălau
Când oi da s-aud și eu, mă
Când oi da s-aud și eu, mă.
Nu-i pe cer atâta nor, mă
Să astupi gura tuturor, măi
Că dușmanii îs fără minte
Te-ar cumpăra și te-ar vinde
Câte mi-au făcut ei mie
Mă mir cum de am rămas vie
Mă mir cum de am rămas vie.
De-ar fi să te potrivești, să nu râzi, să nu glumești, când Doamne să mai trăiești?
Sensul versurilor
Cântecul exprimă greutățile vieții și necesitatea de a avea răbdare în fața supărărilor. Artista cântă despre invidia dușmanilor și despre cum trebuie să ne păstrăm credința și speranța chiar și în momentele dificile. Mesajul principal este unul de rezistență și acceptare a destinului.