Ochii mei ce lacrimi calde lasă,
La răspântii verzi de foc postum,
În fântâni ce murmură în drum
Când revăd câmpia de acasă.
Trec bătrâni prin sat și nu le pasă
Cât de singuri au rămas acum
Și că osul lor e-aproape scrum
Dacă umbre vin la ei la masă.
Trec bătrâni încolo și-ncoace,
Printr-un sat ce-a fost și-al meu, cândva,
Cocoșați de-atâta vreme rea,
Umbre-n umbra curților sărace,
Dar lumină-n creier mi se face,
Bătrânețea lor e și a mea.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de melancolie și nostalgie față de satul natal și inevitabilitatea bătrâneții. Vorbește despre trecerea timpului și legătura profundă cu locurile natale, reflectând asupra singurătății și a apropierii de finalul vieții.