Nu se mai face ziuă pe pământ,
E numai noapte fără lecuire
Și nu mai poate omul să respire
Că oasele în trup la el s-au frânt.
Și e atâta doliu-n calendar,
Și e atâta moarte peste lume,
Poeților le-apar numai postume
Și zorii zilei nici nu mai apar.
Acum par toate păsările corbi,
Acum culorile nu mai există,
E-atâta unanimă noapte tristă
Că nici nu știu dacă nu suntem orbi.
Și, totuși, cât ne-i dat a viețui,
Cu toate generațiile treze,
Noi vom rămâne toți la metereze
În așteptarea zorilor de zi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de disperare și pierdere, unde întunericul pare să fi cuprins totul. Cu toate acestea, există un fir subțire de speranță și determinare de a continua să așteptăm vremuri mai bune, chiar și în fața adversității.