Strofa 1
Prefer iadul decât să joc murdar
Mai bine hoinar, poate hilar, n-am habar
Aleg răul, însă e răul meu
Nu impus de alții, împins ca un croșeu
Îmi caut iubirea, da’ ea mă ocolește
Vreau tot să am, tu n-ai habar când în timpan apar
Mă lupt în întuneric cu oameni haini
Cu rechini străini, cu suflet meschin
Prefer să fiu singurul sincer, curat
Nu înnebunit de bani ce vin și pleacă-n diplomat
Lupt, razbat, mă bat, atârn cuvinte în balanță
Vorbesc de viață, da’ de una nouă, nu o zdreanță
Totu-i plătit, chiar dacă mai scump decât mi-am dorit
Ambiția de multe ori nu trece peste zid
Vreau să mă prezint mai realist, nu merge
Și totu’ trece, totu’ e rece, da’ rece.
Strofa 2
Cad, da’ dac-o fac nu e tragedie
Rămân doar amintiri și praf pe pălărie
Viața e porcărie, ne duce de râpă
Muncești pe bani puțini, parcă ai fi cârpă
Alo președenția! Ce faceți? Dormiți?
Treziirea! Suntem tot noi, niște nenorociți
Nedormiți, prea mult munciți să ne-achităm ratele
Iar voi tot anu’ ne întoarceți spatele
Unde e bine c-aș pleca acolo urgent
Fără valiză, fără probleme, fără bilet
Încă aștept să aud ceva decent
Da’ ăștia pe la TV dau prostie la pachet
Unde mă-ndrept? Unde ajung? Când e momentu’?
Doamne! Mai lasă-mă măcar să-mi termin testamentu’
Primesc doar rău, deci ce să dau în schimb?
Sunt tot eu bătut de vânt și tot pe străzi mă plimb
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta artistului cu greutățile vieții, dezamăgirea față de societate și dorința de a rămâne sincer într-o lume coruptă. El se simte bătut de vânt și nevoit să se descurce singur, primind doar rău în schimb.