Ştiţi voi oare iubirea
Ce pe cord lasă rană?
Sau ţintiţi fericirea
În egoism de Satană?
Ştiţi de-a ei consecinţă,
Cum omoară de vrei,
Sau că-i naştere-n fiinţă
Din nectar dat de zei?
Sau aveţi simţ fugarnic
De profit, palmares,
Folosind în făţarnic
Fadul hâd interes?
Credeţi doar bani ce-alegeţi,
Aştri, promiteri multe;
Fără gând să purcedeţi
La morala din culte?
Doar ţintiţi săgeţi minţii,
Noi amanţi să vă fie.
Folosiţi ispitiţii
Pururi slugi la mândrie.
N-aveţi timp de reflecţii,
Doar iubiri cât mai multe,
Caracter de „dejecţii”
Meritorii-n insulte!
Nu e vârstă, morală,
De copii profitaţi,
Iarna vindeţi drept vară,
Ziua-n noapte-o schimbaţi.
Cu eleganţa-i smintiţi,
Iluzoriu creând;
Vă luaţi timp să minţiţi,
Nu căiţi la înfrânt.
Ca un vultur la pradă,
Din a voastră-nălţare,
Vă hrăniţi din ofranda
De naiv cu candoare.
Nu uitaţi însă roata;
„Rău făcut îţi revine,
N-ai idee când soarta
Îţi redă groaza-n bine”.
Recompensă-ţi ofer
La căinţa de sine,
Neperversul ţi-l cer
Schimb iubirii-n destine.
Sensul versurilor
Piesa pune întrebări despre natura iubirii și a moralității, criticând egoismul și falsitatea. Sugerează că acțiunile negative au consecințe și că există o cale spre răscumpărare prin căință.