Goeteri – Har de Părinte

N-am să ştiu de vreodat-ai dat lacrimă-n gând
la amintire din vremi de-altădată.. Nici când!..
De-ai luat timp să-ţi revezi început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou de părinţi, of, săraci,
ce-au lăsat de la ei să-şi ia grâne-n desagi
şi-ţi privesc cu mult drag turuitu-ţi din gură
cum motorul, prin colbul numit bătătură..
Ce-şi iau timp pentru tine -devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine, un pierdut de demult..
Fericiţi, ne avuţii de pe uliţa-n sat
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la Stat.
Film apoi se derulă; oh.. la şcoală te duci
îmbrăcat cu tot nou şi-n pantofi, nu-n papuci,
să fii-n rând cu ceilalţi tu speranţă, al lor mâine,
să-i întreci ce n-au fost niciodată.. S-ai pâine
uşoară doar ţie-ţi, căci la ei nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis până-n lumea d-apoi.
De-al lor gând să n-ai griji; vor să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă, vestit..
„Doar să uiţi de-amintiri, că n-ai bani ca să pierzi
vorbe lor să trimiţi sau să vii ca să-i vezi.. „
Stau în seară întinşi pe sofa sau pe pat
-mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat-
şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare
se tot uită la poze -de eşti mic sau eşti mare-
în odaia cu cruce şi cu candel-arzând
şi cu poza-ţi icoană pe locul de sfânt.
În ăst timp ce tu stai şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni.. paharul închini.

Sensul versurilor

Piesa descrie sacrificiul părinților pentru a oferi o viață mai bună copilului lor. Ei trăiesc prin amintiri și speră la succesul lui, chiar dacă asta înseamnă distanțare. Versurile exprimă un amestec de recunoștință și melancolie.

Lasă un comentariu