Dacă mă uit în urmă pe cărarea
care se pierde-n umbra primei porți,
sunt numai punți căzute în prăpăstii
și-n iarba de pe mijloc, numai morți.
Desigur, este multă lume-n față,
halucinant, nestăvilit puhoi,
dar sunt la fel de mulți cei morți în urmă,
îmi e închisă calea înapoi.
Când calendarul anului ce trece
la termenul obișnuit l-am scos,
cădeau din el sicrie sfărâmate
și doliul pătrundea până la os.
Sunt cimitire-ntregi aici în spate,
privirea mi se-ngroapă-n iarba lor,
e-nghesuială mare în morminte,
se bat pentru o groapă cei ce mor.
Scot calendarul trist de pe perete,
spălat de plânsul nostru, strop cu strop,
și lângă morții coborâți dintr-însul
îl port pe brațe și îl și îngrop.
Și parcă iarba de pe drumul groazei
care-i amestecă pe morți și vii,
sub pașii mei se vaietă și plânge
și poate că-ntr-o zi va și vorbi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie prin viață marcată de pierderi și regrete. Trecutul este plin de morți și amintiri dureroase, iar prezentul este o luptă continuă cu aceste fantome.