Credeam că, din iubirea pentru tine,
Am scris, plângând, acele cărți de foc,
În care te-am pierdut ca pe-un noroc
Și niciodată n-o să-mi fie bine.
Și-așa cum nu pot spune că mă joc
Și că mi-ar fi, de tot ce-a fost, rușine,
Constat că mâna știe să se-nchine,
Și azi, când tu nu mai exiști deloc.
Și trebuie să-ți spun că, peste toate,
Motivul n-ai fost tu, precum părea,
Ci vârsta mea și disperarea mea,
Prea ocolite de sinceritate.
Mereu mai tristă inima mea bate,
De grija mea, și nu de grija ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dezamăgirea față de o iubire pierdută, realizând că motivul principal al suferinței nu a fost persoana iubită, ci propria vârstă și disperare. Vorbitorul constată că inima sa este tristă din cauza grijilor personale, nu din cauza pierderii celuilalt.