Eu te floră,
tu mă faună.
Eu te piele,
eu te ușă
și te fereastră,
tu mă os,
tu mă ocean,
tu mă îndrăzneală,
tu mă meteorit.
Eu te cheie de aur,
eu te extraordinar,
tu mă paroxism.
Tu mă paroxism
și mă paradox,
eu te clavecin,
tu mă în tăcere,
tu mă oglindă,
eu te ceas.
Tu mă miraj,
tu mă oază,
tu mă pasăre,
tu mă insectă,
tu mă cataractă.
Eu te lună,
tu mă nor,
eu te maree.
Eu te transparență,
tu mă penumbră,
tu mă translucid,
tu mă castel vid
și mă labirint.
Tu mă paralaxă
și mă parabolă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație profundă și complexă prin metafore din natură și elemente abstracte. Ea sugerează o interdependență reciprocă, unde fiecare entitate se definește și se completează prin cealaltă, într-un dans continuu de transformare și descoperire.