Eu sunt un cerșetor rămas în zdrențe
Și el mă scuipă, cum și tu mă minți,
Dar, vai, azvârle-aceste aparențe
Și iată-mă strălucitor ca prinț.
Nu te uita la mine cu-ndoială,
Eu la nevoie aș putea să mor,
Dar tu să știi, privirile te-nșeală
Când mă consideri simplu cerșetor.
Eu sunt un prinț ce joacă roluri multe,
De cerșetori, de panglicari, de hoți,
Surâd și eu spre desele insulte
Și vă-nțeleg și vă iubesc pe toți.
Dar nu uitați că eu sunt ca o lege
Menită să vă facă frați din frați,
Să vă puteți cu toții înțelege,
Eu vin oriunde nu vă așteptați.
Să nu batjocoriți pe cerșetorii
Ce nu mai pot și-n calea voastră ies,
Să credeți că sunt zdrențe provizorii
Și că sunt prinți și nu i-ați înțeles.
Mai bine căutați-vă de bine,
Că sunteți dintre cei ce grabnic mor,
Să știți că-ntreaga lume-i ca și mine,
E-un prinț în fiecare cerșetor.
A fost acest destin să se-mplinească,
La-ntretăierea legilor cuminți,
Ca să ajungă prinții să cerșească
La cerșetorii prefăcuți în prinți.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că aparențele sunt înșelătoare și că fiecare om are potențial atât pentru măreție, cât și pentru umilință. Sugerează că există o egalitate fundamentală între oameni, indiferent de statutul lor social aparent, și că ar trebui să ne ferim să judecăm pe alții după aparențe.