Ca o nalucă vin din Sudul ultim
să te sărut, prințesă de la Nord,
și luna între noi se prăbușește
ca un neiertător atac de cord.
Vin să-ți aduc ofranda tutelară
a veacului, industrial desfrâu,
vin să-ți aduc sărutul meu eretic,
pe un afet de spice mari de grâu.
Răsare luna brusc pe noi, fii gata
și strânge-ți bluza limpede de in
pe sânul tău de fată ne-ncepută
răsare luna mare, te previn.
Ce-ai să te faci, iubita mea, de mâine?
Eu trebuie să plec din viața ta
și, orișicum, în zi predestinată,
spre alte lumi, nainte-ți, voi pleca.
Acum e repetiția cea mare
a lacrimilor, cardinal înec,
îți spun din fugă vorbe ne-nțelese
și tu-nțelegi că trebuie să plec.
Din Sudul fără urme de regine,
prințesa mea, eu totuși îți aduc
coroana mea de spice și sărutul
și nostalgia cuibului de cuc.
Abia apuc să-ți simt îmbrățișarea,
abia vei ști c-am fost bărbatul tău
și voi pleca în nu știu care noapte
din secolul părerilor de rău.
Rochița strânge-ți-o pe trup, frumoaso,
se-aude-n clăi un mecanism stingher,
se pregătește răsăritul lunii
și o fereastră pâlpâie în cer.
De dragul tău eu m-am oprit din fugă,
de dragul tău va trebui să fug;
măcar să-ți dau adresa mea din moarte
și poate chiar și numărul de rug.
Am treburi importante, ne-ntinato,
nu pot întregul bâlci monden să-l stric,
adio, deci, te-mbrățișez în grabă,
sunt condamnat la moarte prin nimic.
Sensul versurilor
O poveste de dragoste imposibilă, marcată de un destin implacabil și o despărțire iminentă. Protagonistul, venit din Sud, trebuie să plece, lăsând în urmă prințesa de la Nord, cu un sentiment profund de nostalgie și regret.