Refren:
Ca două flori, pe-același lac,
Ne ofilim la fel, la fel, la fel.
Nu mai dorim, nu mai visăm, nu mai gândim..
Ca două.. Vieți de om, de om trezit din somn
Și pus să umple-un biberon într-un sistem prea monoton
Într-un sincron îmbătrânim și-un viitor ne definim
Cu doi copii pe cap o vezi că s-au grăbit.
Și după ’90 când toată țara zâmbea, lumea bună lua,
Deja se-mpărțea pe față da’ nimeni nu sesiza
Că-n stânga-n dreapta nu se uită nimeni și nu-i minte multă
Așa și-au tras unii conductă cu mărci și valută.
Ascultă, de unde vine-acea durere-acută din portmoneu?
Port mereu gându că doar pornit mereu rugându-l
Ca la ghișeu totu’ se mișcă-ncet și greu
Și-ncerc și eu să mă ghidez dup-un traseu,
Că i-aud pe-ai mei cum vor să-mi bage-n cap idei
Să fiu, să fac ca ei, că ei nu au avut tot ce-i normal să vrei
Și-au tras din greu pentru un cer senin nu plin de nori
Să-i văd acum cum se-ofilesc ușor ca două flori..
Refren [x1].
Și-acum pe bune, cum e să știi că a venit pe lume?
Că tre’ să-i dai un nume și că-ți spune: „Tati, unde e mama? „
Cred că te prinde flama când îl vezi că e cât palma
Și-ți zâmbește să-ți dispară teama.
Începi să strângi chiar dacă tre’ să-neci corăbii sau să muți munți,
Să urci stânci, sa plângi sau să dai brânci,
Ajungi sa dai și-ultimu’ leu din buzunar
Pe ce mănânci și-atunci e-atunci,
Nu-ți vine nici să te mai culci, ești somnambul..
Îi dai cu-alcool și sticla-i gata-n două guri
Începi să spargi prin casă, copilu plânge, tu înjuri,
A doua zi te juri că nu mai faci, c-ai avut și tu draci
Îcerci să-mpaci pe toată lumea da’ mai mult i-ataci.
Ei zic că locuț tău e printre maniaci, d-ăia care-apasă pe trăgaci, taci,
Îți iei haina și-o-mbraci, te uiți la ea,
Ea-ți aruncă priviri ce dor și-ți dau fiori
Că voi trebuia să înfloriți ca două flori..
Refren [x1]
Sensul versurilor
Piesa descrie deziluzia vieții, greutățile paternității și lupta pentru supraviețuire într-o societate coruptă. Metafora florilor ofilite subliniază pierderea speranței și a viselor.