Bârladului de azi.
Oraș fără cântec, oraș fără flori,
Oraș fără taina măiastră-a iubirii,
În toată splendoarea fantastic-a firii
Trăiești doar atâta, cât nu poți să mori.
Zadarnic și Prier topește nămeții,
Zadarnic pătrunde pe ceru-n văpăi,
Zadarnic arată copiilor tăi
Comorile sfinte și-adânci ale vieții:.
Au ochi mari și limpezi.. dar triști și pustii,
Au graiuri.. dar vorbele-s pururea mute,
Au guri mici și roșii.. nu știu să sărute
Și dorul se stânge pe lumi de stihii.
Fantome fugare spre volbura Lethei,
Cu inimi uscate și sufletul gol,
În nopți de orgie dau vieții ocol,
Și veșnic i-îmbată doar viersul monetei..
Sub zările tale, cu primii fiori,
Simțit-am cum visul în brațe-i mă cheamă;
dar tu mi-ai fost pururi o vitregă mamă,
Oraș fără cântec, oraș fără flori.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de un oraș, Bârlad, perceput ca fiind lipsit de viață, iubire și speranță. Vorbitorul se simte înstrăinat și deziluzionat de locul natal, considerându-l o mamă vitregă.