Mă înspăimântă, parcă m-ar sfida,
Nu faptul că îmi este rău sau bine,
Ci gândul că n-ajunge pân-la tine
Nimic din toată suferința mea.
Așa te poți, probabil, apăra,
De orice fel de veste care vine,
Ești surdo-mută fără de rușine,
Te locuiește, parc-altcineva.
Eu, care am lucrat mereu, umil,
Ca să mă lauzi tu de toate cele,
Pierd astăzi însuși sensul vieții mele
Și parcă m-aș ceda unui azil.
O, biet îndrăgostit bibliofil,
Ce bea noroi și răsfoiește stele!
Sensul versurilor
Poezia exprimă disperarea și suferința unui îndrăgostit ignorat. El se simte neputincios și copleșit de indiferența persoanei iubite, ajungând la un punct de cedare.