La un moment dat constați că ți se spune Dobi,
vierme, jigodie, bou, prost și tot ce ține de diatribele
cu care n-ai avut de a face vreodată.
Momentul acela nu l-ai așteptat niciodată,
nici nu-l bănuiai a fi acum parte a vieții tale,
mai ales când chiar viața ta se răzbună pe tine
ca un vulcan noroios peste care multă vreme
au crescut flori, au zburat păsări,
ba chiar iernile au făcut pârtie pe care
au alunecat spre primăveri de aiurea viețile tale.
Dar el a venit și nu-ți vine a crede că tu poți fi
cel căruia i se aduc atâtea critici dure,
acuze și fapte pe care dacă le-ai fi trăit cu adevărat
de mult ai fi fost mort.
Dar te simți și așa ca un mort
care-și duce singur de grijă,
care-și plătește păcatele, adăugându-și-le și pe ale celorlalți
care fac din acestea modul lor de-a trăi.
Urât trebuie să fie în paradisul lor,
nici păsările nu zboară peste pătura de flori
sub care pământul nu mai forfotește
așa cum fierb cuvintele în hăul gurii celor care
și-au zidit suflet de fiere
în coșul de piept pustiu,
unde vulturii dau târcoale și pândesc hoitul
celui care se cațără de sine
ca un scai de alt scai.
N-ai sperat la nimic bun,
dar nici la răul atât de minuțios lucrat.
Dar cum viața ta a fost plină de astfel de momente,
treacă și ăsta în rândul celorlalte,
iartă,
că pe tine nu mai are cine să te ierte.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de a fi nedreptățit și criticat, chiar și atunci când nu meriți. Vorbește despre acceptarea greutăților vieții și despre nevoia de iertare, chiar dacă nu o primești de la alții.
