Gellu Dorian – Niciodată

Odată, de mult, de foarte de mult,
poate de ieri, poate de mâine, poate să fi fost niciodată,
poate să fi fost chiar acum,
dar acum, nu, acum nu se poate,
pentru că nu numai ochii ei, nu numai trupul ei,
ci chiar sufletul ei este foarte, foarte departe,
dar știu că nici acel departe nu mai există,
nu mai există nimic,
și în locul acela, și în locul acesta,
și peste tot,
o astfel de poveste nu se mai poate spune,
nu se mai poate asculta,
deși urechile stau pâlnie prin care nu mai curge nimic,
dar poți auzi gâlgâitul unui ecou care bea de unul singur
în hăul din craniul în care au locuit miliarde și miliarde de gânduri,
deși ochii văd cum ea aleargă înspre mine,
trece prin mine și nu se oprește nicăieri,
în chiar acel loc în care nu mai există nimic,
nici poveste,
nici povestitor,
dar odată de mult, de foarte de mult,
pe când era ieri,
pe când era azi,
era mâine,
poate să fie acum,
dar sigur, desigur,
niciodată, da, cu siguranță, niciodată
o să fie
când n-o să mai fie
ce o să fie…