Blestemul meu de-a te iubi.
Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.
Nu-mi semeni, dar îmi ești întreaga viață,
Ești taina-n care lent am să dispar,
Ești inima al cărei ritm mă-ngheață
Bătând tot mai adânc, dar tot mai rar.
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire paradoxală, descrisă ca un blestem. Vorbitorul se simte legat de persoana iubită, chiar dacă această legătură îi aduce suferință și îl consumă încetul cu încetul.