Rămas cam singur m-am mutat într-o broască
Duminica pun furtunul, spăl și alunec mai departe
Nuferii acoperă străzile, se întind pe trotuare
Cerul și-a rupt rotița, să punem alta, să pornim pe vechiul drum
Pe lângă piatra care macină fără să știe ce.
(Mănâncă, spuneau asasinii, nu e pește, n-are ce să strice
Și ușa se deschidea, vorbeau încet, ciuleau urechile, apoi se duceau, pașii aceia se depărtau)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și transformare printr-o serie de imagini abstracte și metaforice. Naratorul pare să se retragă într-o lume interioară, reflectând asupra sensului existenței și a inevitabilității schimbării. Există un sentiment de mister și ambiguitate, sugerând o căutare a sensului într-un univers confuz.