Dar nu e preamărit cel ce se neagă
sieși ducând mesaje licărind,
mesaje de Alături și de-Acolo
și din ceea ce loc pătruns de har
nu recunoaște. Sieși ducând prelunga
dezlegare
de adevăr, din sârmele nervoase
care-l străbat cu preistorică
și neporuncitoare lege. În Tetracleea,
perfida îmbulzire a norilor –
iubirea castă desfrunzind planete noi
cu patru roți, cu patru arbori, cu patru
reci neanturi pure,
în care muritorul lepădând
tremurătoare cărnuri, oase,
rămâne nepătat veșmânt,
o pelerină limpede, o pelerină
din cele mai albastre.
Dar nu e preamărit cel ce se neagă…
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de negare a sinelui ca o cale spre transcendenta, sugerând că renunțarea la aspectele materiale și efemere ale existenței poate duce la o formă superioară de puritate și adevăr. Motivul pelerinei albastre simbolizează această stare nepătată și eliberată.