Se desprimăvărează violent
Și flori străvechi răsar pe continent,
Și-atât de alb e totul prin livezi
De parcă-n ramuri înfloresc zăpezi.
În căutarea dorurilor vii
Acum numai zambilă să nu fii.
E-un nou fior electric în atom,
Impur să nu murim, se simte-n pomi.
Și vreascuri vechi sub noii muguri ard,
Se dă cu var pe fiecare gard,
Se-ntoarce iar de Paște, Duhul Sfânt,
Se primenește totul pe pământ.
Și numai noi în tragice perechi,
Părem a fi din ce în ce mai vechi.
Abia mai ținem aeru-n plămâni
Din ce în ce mai triști și mai bătrâni.
Spre-a înțelege toți într-un târziu,
Că nu-i nimica nou în tot ce-i viu
Și nici nu mai există muguri noi,
Ci se întorc strămoșii printre noi,
Că flori străvechi răsar pe continent,
Se desprimăvărează violent.
Sensul versurilor
Piesa descrie reîntoarcerea ciclică a primăverii și a vieții, în contrast cu sentimentul de îmbătrânire și de pierdere al eului liric. Natura renaște, dar oamenii se simt din ce în ce mai triști și mai bătrâni, conștienți că nimic nu este cu adevărat nou.