Orașul s-a urnit pe străzi, în soare,
Copiii urcă zmee peste case,
Doar un schilod în poarta lui rămase,
Cu ochii prinși pe ramurile-n floare.
În drum, țigănci în stambe, vii, ochioase,
Duc primăvara-n coșuri, zâmbitoare.
Cu patimă trăgând dintr-o țigare,
Chivuțele, ca niște maturi roase,
Așteaptă lângă ziduri, împreună.
Un visător cu ghiața scâlciată,
Cu pașii lui de somnambul sub lună,
Scandează versuri pentru niciodată,
În timp ce-o caterincă trist răsună,
În primăvara tristă, asfaltată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban primăvăratic, dar cu o notă de melancolie. Contrastul dintre vitalitatea primăverii și tristețea unor personaje marginalizate creează o atmosferă complexă.