Coșmarul.
Rataceam parcă printr-un oraș al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe stradă:
Unii într-o parte, alții în alta.
Toți purtau câte o servietă gălbuie
Și treceau, plini de importanță, într-o parte și alta.
Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Și nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Dacă din privirile pe care mi le aruncau
N-aș fi înțeles că servietele lor erau croite
Din piele de om.
Sensul versurilor
Piesa descrie un coșmar în care naratorul se află într-un oraș populat de câini antropomorfici. Groaza atinge apogeul când realizează că servietele câinilor sunt făcute din piele umană, sugerând o lume distopică și înfricoșătoare.