Ți-am adus un oraș,
Poți să-l iei, poți să-l lași,
Are-un rău și-un atu:
Că în el ești și tu.
Cu orașu-n brațe am să-ți ies în cale,
Vesel cu prilejul sărbătorii tale,
Ia, te rog, orașul, fă ce vrei cu dânsul,
Dacă se usucă, să-l salvezi cu plânsul.
Nu-l privi grăbită, nu-l trata cu toane,
Că trăiesc într-însul două milioane,
Dragostea ce-l poartă saț fără de saț e,
Ăsta e orașul, ți-l aduc în brațe.
Poartă-l cu cerceii, mută-l într-o floare,
Spală-l cu zăpadă, spune-i ce te doare,
Pune-l într-o vază, schimbă-l în grădină,
Dă-i cu bronz de clopot unde vezi rugină.
Ăsta mi-e orașul — viață fără moarte,
Ți-l aduc în brațe, poartă-l ca pe-o carte.
Și din toate câte se găsesc într-însul
Cercetându-l bine vei găsi răspunsul.
Eu iubesc orașul, eu iubesc o stradă,
Eu iubesc o casă, cine să mă creadă,
Că-n orașul nostru și pe strada noastră
Tu ești într-o casă, tu ești la fereastră.
Ți-am adus orașul ca să ți-se-nchine,
Că la o fereastră te-am găsit pe tine,
Nu știu ce se-ntâmplă, de e rău sau bine,
Țin orașu-n brațe să te simt pe tine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și o admirație față de o persoană, simbolizată prin oferirea întregului oraș ca dar. Orașul devine o metaforă pentru emoții, amintiri și legături, iar gestul de a-l oferi în brațe subliniază intensitatea sentimentelor.