Intro:
Și-ascultă inima cum face..
Piele de găină..
Inima-mi e o ruină!
Strofa I
Ascultă, scârțâit de uși
Cortina cade, totul în viață-i teatru de păpuși
Marionete oarbe cu sforile tăiate
Cad în gol, ăsta a fost primul gest de libertate
Dar păpușarul nu le lasă jos
Le pune fire și mai groase.. ce om jegos
Controlat total de oamenii pe care nu îi știi
Sau cel puțin așa se vrea a fi..
Dar nu îi las, mă împotrivesc, nu-s marioneta lor
Oh, corp ușor, ornat cu răni, cioplit în dormitor
Plin de ură, sentimentele se nasc și mor
Cicatrici ale inimii cu miros de amor
Și au curaj să ne controleze de la spate
Că mulți sunt liberi și se tem să fie-n libertate
Frică.. de prădătoarele ce mușcă
Doar pentru că sunt ei cu colți nu trebuie noi să stăm în cușcă
Strofa II
Aș putea să mă îmbogățesc
Dar arta nu se vinde, aparent grotesc
Zgândăr zâmbete pe fața multora
Ca mai apoi să-mi ia ultima latură ce mai zâmbea
Vreau o cameră închisă
Fără ferestre, doar o ușă, care să îmi fie fixă
Cu pereți negri și inimi pictate
În care să scriu despre fiecare-n parte..
Ce păcate, mă sperie când văd lumina
Vreau să văd dincolo da’ nu-mi dă prilej cortina.
Și totu-i gri..
Culori se bat în alb și negru pan’ la moarte, fie ce-o fi..
Răbdător, gata oricând să mă-nfurii
Ăștia-mi zâmbesc, dar zâmbetul le fuge-n colțul gurii
Nu mă simt eu
Sunt din ce în ce familiar cu toți de parcă i-aș fi cunoscut mereu
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi controlat și manipulat ca o marionetă. Vorbește despre lupta pentru libertate și individualitate într-o lume care încearcă să ne uniformizeze.