Față-n față, ce mai spui acum?
A trecut ceva, tu încă ești pe drum
Îți ferești privirea, dar vezi că n-ai cum
De nu calci pe orgoliu ca pe caldarâm!
Credeai că-l dărâmi, da’ doar te consumi, că-i tot în oglindă – îți zâmbește
Pășești pe-un tărâm, ne hotărâm – cine pe cine prostește?
Ce lipsește? Nu știi. Cine-ai vrea să fii? Treptat te-aprinzi ca neonu’
Instinctul de conservare, ca la piața de pește, dă tonu’
Te-amăgeai că dai totu’, că nu-ți faci loc cu cotu’,
Că nu te dai după vânt precum cortu’
Că nu crezi o iotă, da’ tot puneai botu’,
Așa că-n final cădeai tot tu..
Și-ai pus stop – dacă ei nu-nțeleg, atunci de ce să te mai justifici?
Mulți fac troc – îți dau un picior dacă le-ntinzi o mână când te ridici
Și oglinda societății sunt toți – oameni, locuri, scopuri
Crezi c-o s-o spargi? Ghinion! Tot te vei vedea în cioburi..
Și tot ce știu e că tot nu știu suficient
Și n-am ajuns tot ce pot să fiu. Pentru un moment
M-am pierdut și m-am regăsit printre indivizi
Ce nu se pot privi în față față-n față cu oglinzi
Și-mi zic..
Poți, știi că poți mai mult de-atât!
Fă-i pe toți, fă-i pe toți să-și spună-n gând:
„Tu cu tine poți să reflectezi,
Oglinda nu-ți arată doar ce vrei să vezi
Nu sta-n întuneric, nu-ți fi inamic
Când lumina lipsește, nu mai vezi nimic..”
Dacă-s ciudată câteodată e fiindcă reflect ce văd..
Între patru ochi, c-o oglindă-n mijloc,
Fără dume fumate ca un chiștoc
Și-i mișto că niște vorbe menite să piște
Au forța să te miște din restriște către liniște
Pentru că vorbesc toți prea mult, mult, mult
Ca o profă ce predă – acum nu mai ascult
Îmi dădea cu virgulă că nu puneam punct,
Suflet de copil forțat brusc să devină adult
Că dincolo de glume, de fum și de lume sunt urme,
Diferențe ce stau să se-adune..
Acum cauți să te scoți, gen cauțiune,
Da’ ți-o tai din scurt, ca un perciune!
Ieri azi era „mâine”, deci cum rămâne cu „acum” atunci?
Realitate deformată, ca-n oglinzile din bâlci
Din senin, cer mult mai mult acum de la sine,
C-am avut mai multă încredere-n alții decât în mine..
Și tot ce știu e că tot nu știu suficient
Și n-am ajuns tot ce pot să fiu. Pentru un moment
M-am pierdut și m-am regăsit printre indivizi
Ce nu se pot privi în față față-n față cu oglinzi
Și-mi zic..
Poți, știi că poți mai mult de-atât!
Fă-i pe toți, fă-i pe toți să-și spună-n gând:
„Tu cu tine poți să reflectezi,
Oglinda nu-ți arată doar ce vrei să vezi
Nu sta-n întuneric, nu-ți fi inamic
Când lumina lipsește, nu mai vezi nimic..”
Oglindă, oglinjoară, ai văzut, se poate
Chipuri desfigurate de vanitate
Arată-ne în noi noi gânduri și fapte,
Că nu păstrăm nimic, dar le vrem pe toate..
Și tot ce știu e că tot nu știu suficient
Și n-am ajuns tot ce pot să fiu. Pentru un moment
M-am pierdut și m-am regăsit printre indivizi
Ce nu se pot privi în față față-n față cu oglinzi
Și-mi zic..
Poți, știi că poți mai mult de-atât!
Fă-i pe toți, fă-i pe toți să-și spună-n gând:
„Tu cu tine poți să reflectezi,
Oglinda nu-ți arată doar ce vrei să vezi
Nu sta-n întuneric, nu-ți fi inamic
Când lumina lipsește, nu mai vezi nimic..”
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre auto-reflecție și confruntarea cu propria imagine, dar și cu imaginea societății. Este un îndemn la introspecție și la depășirea limitelor auto-impuse, în ciuda obstacolelor și a influențelor negative din jur.